Bunicul meu de la Galaţi era o bumboană de băiat. Aşa glumeam noi mereu. Fusese un bărbat frumos în tinereţe. Un brunet cu părul ondulat şi ochii verzi. Fiu de chiaburi.Se îndrăgostise de fata vraciului din sat. Săracă. Scundă, crăcănată, cu ţâţe mari şi sfătoasă. Bunica mea. Sunt sigură că avea farmecul ei. O furase cu căruţa, într-o noapte, de acasă. Soacra ei n-a iubit-o niciodată. Nu erau de acelaşi rang social. ("Şi, totuşi, Alina, chiar dacă soacră - mea nu m-a iubit niciodată, eu i-am ţinut lumânarea când a murit." Ce răzbunare.....)
"Alina, am fost o bumboană de băiat dar bunică-ta m-a acrit".
Bunicii mei s-au iubit exemplar şi s-au ţinut toată viaţa de mână.
La ora 11 dimineaţa se apucau să pregătească prânzul. Bunicul făcea mămăliga.
Bunica mea făcea cele mai bune sarmale din lume, cele mai bune urzici cu usturoi, cea ma bună plăcintă de bostan ever. Salata boeuf era înecată mereu în maioneză ( "Alina, secretul salatei boeuf e maioneza. Cât mai multă!")
La bunicul meu pe balcon găseai mereu agăţaţi peşti săraţi. Sau cârnaţi ("Dane, noi am făcut cu 5 metri mai mult decât voi").
Bunicul meu repara maşini şi înjura de Dumnezei. ("Mă, nu mai înjura pe Dumnezeu, că ai să mori fără lumânare!" spunea bunica. Aşa a fost.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu